Acea nebunie calma
ce ma strange,
ma cuprinde,
si ma arde ca o rana,
as vrea,
cat as vrea...
s-o ucid
chiar cu propriile maini
inmuiate-n sange
de molid.
As vrea s-o ingrop
in cavernele
eternei morti
adunate intr-un singur
strop
picurat de departari straine,
de viata,
de moarte
si uitate in tristele corabii pline.
Acea nebunie calma
ma suprima
cum suprima
vantul toamna,
acea nebunie calma
si senina.
